Curiozitati despre bradul de Craciun

In momentul in care discutam despre sarbatorile crestine, in mod evident, Craciunul este cea mai apreciata si cea mai iubita sarbatoare de catre toata lumea, atat datorita faptului ca aceasta sarbatoare simbolizeaza Nasterea Domnului, cat si traditiilor din aceasta perioada.

Daca stam sa discutam despre traditiile de Craciun, in primul rand putem aminti faptul ca toata lumea il asteapta cu nerabdare pe Mos Craciun, care vine cu cele mai noi, si cu cele mai pretioase cadouri.

O alta traditie este aceea de a impodobi pimul de Craciun, iar legenda spune ca in Letonia, la Riga, a fost pentru prima data impodobit un brad de Craciun, de catre Luther King, in anul 1510.

Adevarata istorie a bradului de Craciun insa, incepe pe la jumatatea celui de al saptelea secol, atunci cand un caludar misionar, a propovaduit Cuvantul Domnului in Germania, iar conform legendei, acesta utiliza un brad, cu scopul de a descrie prin forma triungiulara a bradului, Sfanta Treime.

Acesta este si motivul pentru care bradul a inceput sa devina un simbol al crestinismului, iar oamenii au inceput sa venereze acest pom, si sa il considere Arborele lui Dumnezeu.

Ei bine, inca din acele timpuri, bradul de Craciun a inceput sa fie din ce in ce mai des utilizat in perioada sarbatorilor de iarna, iar odata cu trecerea timpului, oamenii au inceput sa aiba mai multe optiuni de brazi de Craciun.

Acum, cei care isi doresc sa urmeze traditia, au posibilitatea de a se orienta spre brazi de Craciun naturali, iar aici putem discuta despre molozi, sau despre brazi argintii.

Daca stam sa discutam despre molizi, atunci cu siguranta acestia sunt mai ieftini ca si pret, insa nu au acele atat de rezistente, acestea scuturandu-se foarte rapid. Plus de asta, un molid, nu are nici o coroana foarte bogata.

Sunt si persoane care isi doresc un brad de Craciun natural, insa care au o situatie finaciara mai buna, asa ca aleg sa se orienteze spre brazii naturali argintii, iar cei din specia Nordmann, sau cei din specia Nobillis, ori cei din specia Pungens, pot sa reprezinte cea mai buna solutie.

Se pare insa ca, odata cu trecerea timpului lucrurile s-au schimbat, asa ca sunt acum si persoane care atunci cand au de gand sa impodobeasca bradul, se orienteaza spre brazi artificiali.

Daca stam sa discutam din punct de vedere economic, atunci in mod evident alegerea unui brad artificial este cea mai rentabila, pentru ca acesta poate sa fie folosit fara probleme si cu ocazia urmatoarelor sarbatori de iarna.

Cei care isi doresc un brad de Craciun artificial, pot opta pentru un brad artificial 210 cm, care sa aiba un aspect cat se poate de natural, iar astfel, abia daca se va observa faptul ca bradul nu este unul natural.

Se pot gasi brazi de aceste dimensiuni care sa aiba si un alt aspect, asa ca se poate opta pentru un brad nins de exemplu, sau de ce nu, chiar si spre un brad artificial cu fibra optica.